Povești din mitologia greacă ne spun că Odiseu a plecat în războiul Troian împreună cu cel mai de preț prieten pe care îl avea, pe Mentor, rugandu-l să aibă grijă de singurul lui baiat, Telemachus, de palat și de regina Penelopa. Se spune că Atena, zeița înțelepciunii, când a vrut să se întalnească cu Telemachus, ca să scape cei peste 100 de pețitori ai reginei, a luat forma lui Mentor, bunul prieten al regelui, tutorele băiatului. Zeița a fost cea care l-a încurajat pe Telemachus să lupte împotriva pețitorilor și să plece să îl caute pe propriul lui tată, să vadă exact ce s-a întamplat și dacă mai e în viață.

De aici pleacă termenul de mentor, datorită relației pe care acesta o avea cu Telemachus, băiatul lui Odiseu, datorită și Atenei, care s-a deghizat în Mentor ca să aibă trecere la curte, datorită încurajărilor și sfaturilor practice pe care le dădea celor apropiați. În mod evident, cu trecerea timpului, termenul de mentor s-a transormat, reprezentand o persoană cu experiență, care împarte din înțelepciunea sa oamenilor tineri, încă netrecuți prin viață. Pornind de la cele povestite mai sus, consider că am nevoie de un mentor în viața mea din următoarele 10 motive:Use Mentoring To Grow In Your career Fotor

  1. Să mă ajute să îmi formez o mentalitate și o conduită de învingătoare.
  2. Atunci cand sunt într-un impas, să mă ajute să găsesc soluțiile potrivite.
  3. Să îmi împărtășească din experiențele și învățămintele sale.
  4. Să mă sfatuiască atunci cand este necesar.
  5. Să îmi arate atunci cand greșesc și să aibă răbdarea necesară să mă ghideze pentru a remedia o eventuală greșeală.
  6. Să îmi întărească încrederea în mine cat și în persoanele din jurul meu.
  7. Să mă ajute să îmi îmbunătățesc anumite performanțe și abilități.
  8. Să îmi ofere informații utile pentru carieră.
  9. Să fie langă mine atunci cand vreau să pun în practică strategii și planuri de viitor.
  10. Să descoperim împreună lucruri și să le analizăm din diferite perspective. În concluzie, pot afirma că întotdeauna am fost captivată de poveștile din mitologia greacă, dar de cand am descoperit și faptul că mentorii au existat încă de pe atunci, mă fascinează. Modelul zeiței înțelepciunii este demn de urmat și trebuie aplicat în totalitate și în zilele noastre. Așa vom putea construi o lume mai bună, cu oameni autentici, valoroși, nobili și demni.